Paris,je t'aime...

Cum ar putea cineva sa nu iubeasca Parisul?

Do you have a little time?

La inceput am fost eu. Eu si-atat. Eu sus,tot restul lumii undeva jos,ca niste furnici...Si nici macar nu stiu cand a inceput sa fie totul diferit...n-am idee cand am inceput sa ma dizolv si sa ma amestec printre ele...cand am ajuns si eu o furnica printre alte milioane...

Timpul a avut rabdare...timpul a avut infinit de multa rabdare cu mine,fiindca mi se pare ca unele lucruri care imi trec prin fata ochilor ca un diapozitiv continuu s-au petrecut acum doua vieti si inca vreo cateva zile.
Timpul a avut mult prea multa rabdare cu mine definindu-mi fiecare zi in parte prin culori,sunete,mirosuri si gusturi.Prin emotii,vise si visuri,trairi si ...fum.

Iar intr-o zi,pe nesimtite,totul a alunecat mai repede decat in ziua dinainte.
Si tot asa....Sa fi fost o joi de dimineata,cu soare intrand pe geamul de la bucatarie si perdele fluturand,cand totul a luat-o razna?...
Sa fi fost ziua in care n-am mai avut la indemana nici macar un singur cuvant care sa poata da viata unor ganduri mult prea incurcate intre ele sau una din zilele alea de vara in care sufletul meu a ramas agatat?

Nu stiu...si cert e ca...sunt iar intr-una din perioadele alea in care timpul trece pe langa mine fara sa imi mai dea,din cand in cand,cate un semn,iar eu raman undeva intre timp si spatiu,undeva intre ieri si azi,undeva intre aici si acolo...
Si nici macar nu regret...imi e doar putin frica...

Imi pare rau de un singur lucru...imi pare rau de perioada asta scurta,in care mi-am revenit un pic din amortirea data pana la urma,de rabdarea infinita a timpului...Imi pare rau ca nimic din tot ce m-a adus in tot timpul asta in prezent nu mai inseamna pentru mine,acum,decat...trecut. Trecut si-atat...

*Stii...poate ca...trecutul asta se va transforma iar in prezent dupa o anumita perioada...dar probabil atunci va fi prea tarziu...poate atunci voi realiza,in sfarsit,ca timpul n-a mai avut rabdare...*