În noapte simt o pâlpâire de pleoape....

Within Temptation-In perfect harmony

So I'm gonna go buy a gun and start a war if you tell me something worth fighting for...

5 zile şi intrăm în 2010. Nu ştiu de ce întotdeauna mă raportez la o anumită perioadă de timp,de ce întotdeauna calculez cât timp a mai rămas până când ... , cât timp s-a scurs de când...Nu,nu ştiu.

Citeam acum câteva zile un blog ce spunea că viaţa se întâmpla aici şi acum, şi că nu trebuie să trăim cu speranţa unor evenimente viitoare, fiindcă eventual vom fi dezamăgiţi. Şi nici cu imaginea unor evenimente trecute, fiindcă, până la urmă,ce-a fost a fost, şi nu mai e nimic de făcut în privinţa asta. Nimic mai adevărat.

Deşi atâta timp am gândit aproape identic cu autoarea blogului, nu pot să nu mă-ntreb...Ce se întâmplă totuşi dacă n-ai pentru ce să trăieşti în prezent, şi-atunci nu-ţi mai rămân decât amintiri şi speranţe?

Viaţa a făcut să ne întâlnim pentru prima dată "faţă în faţă" exact în noaptea în care viaţa ei a luat o curbă de 180 de grade,şi-atunci tot ce pentru amândouă fusese până atunci prezent pentru ea s-a transformat în trecut.

Treptat,viaţa mea mi-a arătat şi mie alt drum,şi ceea ce pentru mine fusese prezent a rămas ancorat acolo,însă ca un univers paralel cu care n-am mai interacţionat aproape deloc,până în momentul în care a devenit şi pentru mine trecut. Sub cu totul altă formă,ce-i drept,dar s-a distanţat pe zi ce trecea de tot ceea ce însemnam eu. Dar nu,cert e că aproape niciodată n-am avut motive să trăiesc prezentul.

Până acum 3 luni....când viaţa mea a luat o curbă pe care aş defini-o ca mai mare de 180 de grade dacă aş şti că ar fi fizic posibil. Momentul în care am pus piciorul în tren a fost primul moment din restul vieţii mele. A fost momentul în care nimic din viaţa mea de până atunci n-a mai existat. Iar acum,deşi sunt înapoi aici,schimbarea se simte.

Iar dacă se mai duce acum vreo luptă, nu e decât între propriile mele idei,între concepţii şi percepţii şi nu între vis şi realitate,ca până acum.

Da,probabil că asta a fost una dintre cele mai mari schimbări ale mele de până acum,dar,ţinând cont de faptul că niciodată,dar niciodată n-am anticipat efectul unui anumit eveniment asupra mea,nu se ştie ce se poate întâmpla,din nimic sau nu,în următoarea săptămână,lună sau în următorul an.

Citeam acum câteva minute ale mele "New Year Resolutions" pe 2009. Da,s-au îndeplinit toate într-un fel sau altul. Unele independent de mine,altele nu. Chiar şi alea pe care nu le-am scris. N-am fost nicăieri pe un munte înalt,dar am zburat,şi nu ştiu dacă pot compara senzaţia cu ceva. N-am scris scrisorile,dar am spus tot ce-mi doream în faţă persoanelor respective. Tuturor,mai puţin una din ele. Şi mă întreb şi-acum dacă ar trebui totuşi să scriu scrisoarea aia,ţinând cont că acum n-ar mai putea schimba nimic,înafară probabil doar de parerea mea,în cazul în care ceva ar decurge diferit faţă de cum mă aştept eu.

Iar cât despre 2010,nici nu ştiu. Pare atât de previzibil faţă de 2009,care m-a făcut să îmi pun atâtea întrebări la începutul lui. Cu câteva mici excepţii,îl am creionat perfect în imaginaţie. Şi tind să cred că nu se vor schimba multe faţă de schiţa asta care-o am în minte.

Ce să zic,îmi doresc să scap cu bine de proiecte şi examene, să mă re-maturizez într-o anumita privinţă, fiindcă toată atenţia mea s-a concentrat în ultima vreme pe anumite aspecte,în timp ce pe altele le-am lăsat de-a dreptul baltă,îmi doresc să ajung să fiu mai bună decât sunt acum unde ştiu că pot fi,dar n-am căutat niciodată un motiv concret pentru care nu sunt,şi...atât. Restul,nu-i decât luptă între fizic şi psihic şi între realitate şi refuzul meu de-a conştientiza anumite aspecte ale ei.

Atât.

În noapte simt o pâlpâire de pleoape.