The Smiths-How soon is now
Începe să se facă târziu în mine...Uite,s-a făcut întuneric în mâna dreaptă şi în salcâmul din faţa casei...
Acum un an,pe vremea asta,eram în Londra. Exact acum un an am văzut,pentru prima dată,"soldăţeii pufoşi",Parlamentul,Big Ben-ul.
Fix peste o lună,pe vremea asta,voi face ultimele bagaje. Sau poate că doar mă voi gândi la ziua ce urmează. Nu ştiu.
Mai sunt patru săptămâni şi trei zile. Sau o lună. Iar eu nu conştientizez asta nici în ruptul capului.
Şi nici n-o voi realiza până când mă voi urca în tren.
Cert e că...apele ălea se agită iar,şi sunt destul de sigură că nu aşa ar fi trebuit să fie. Apele ălea se agită,iar la cea mai mică mişcare,toate se tulbură şi se depărtează de locul lor.
Sunt conştientă că o să fie bine până la urmă. Întotdeauna e. Indiferent cât de departe e acel "la urmă",şi indiferent ce implică.
Păcat că niciodată nu realizez la momentul respectiv.
Însă deocamdată...nimeni şi nimic nu-mi poate ţine gândul departe de balanţa aia,ce se spune că are grijă ca totul să se compenseze într-un fel sau altul.Nu ştiu de câte ori i-am simţit grija asta.
Nu ştiu dacă am simţit-o vreodată,reflectată în compensarea a ceea ce mi se întâmplă mie,nu ştiu dacă am simţit-o vreodată,reflectată în ceea ce mi se întamplă mie,comparativ cu ceea ce se întamplă altora.
Şi nu îmi pasă cât de mic e totul. Sau cât de mare. Îmi pasă doar de cât de mică sau cât de mare sunt eu.
Iata 6 obiceiuri pentru a-ti imbunatati viata
Acum 2 zile
1 comentarii:
"Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile."
Trimiteți un comentariu